Corbii de piatra si-au luat zborul

Desi initial gandisem acest post ca pe un fel de tencuiala a monumentului de prostie inchinat poporului roman, iata ca revin la sentimente mai bune si zic doar atat: trebuie sa vizitati Corbii de piatra, pana nu isi iau zborul.

O sa fiu zgarcita rau de tot in detalii, spun doar atat: manastirea sapata in piatra din satul Corbii, judetul Arges, este unul dintre cele mai vechi asezaminte crestine de pe la noi. Picturile de aici nu au fost restaurate niciodata, iar istoricul locului trebuie sa-l auziti direct de la sursa, e o poveste impresionanta cu daci, turci, romani, domnite, domnitori, calugari si italieni.

Iar finalul este grandios, stanca in care este gazduita manastirea se continua in curtea doamnei Uta (o batranica din povesti, de 80 de ani, care locuieste intr-o casa construita in urma cu mai bine de 100 de ani), unde gasiti o cascada (asta daca ploua) si urmele unui urias pietrificat.

Grabiti-va, in curand locasul va intra in atentia autoritatilor, adica se va inchide pentru "renovare si dezvoltare".



Un detaliu din interior:




Curtea doamnei Uta:





Puteti urca pe manastire, unde va garantez ca va asteapta un peisaj de zile mari. Dar pana acolo, treceti prin:




Astept impresii!

Moeciu???? Mneeeea....

episodul I - Pestera

Am intrat in posesia a doua zile libere. Unde mai pui ca erau una bucata vineri plus una bucata luni. Asemenea momente merita sarbatorite, nu gluma!
Asa ca am convocat consiliu de familie plus reprezentanti ai triburilor adverse. Glumesc, de fapt au sunat C&O ca hai frate la Moeciu. Si noi am zis ok, mai ales ca nu prea am frecventat zona. Cautam pe net cazare, gasim super viluta cu peisaj de catalog. Zic buun asa, probabil astia nu sunt chiar la sosea, mai apucam sa vedem si-un munte acolo. Sunam, rezervam, anuntam rude prieteni si alte cunostinte ca NU avem semnal in weekend.
Se face vineri, apucam de-mpachetam abia pe la pranz. Suna proprietara de la pensiune sa se asigure ca venim si sa ne roage sa incercam sa ajungem pe lumina, ca e drumul accidentat si sa vedem gropile. Dupa indicatorul cu Pestera 10 km faceti dreapta, treceti de biserica si scoala si gata. Zic tare, frate.
Reusim sa iesim si din Carrefour (deh, mici beuturi si alte alea), o instalam confortabil pe Ioana si o instruim cu privire la destinatie: Pestera, undeva dupa Moeciu. Si-ncepe Ioana sa ne vireze tandru cand la stanga, cand la dreapta.
Intr-un finaaal ajungem la indicator. Facem dreapta. Drum decent. Asteptam sa trecem pe langa scoala. Si asteptam. Si asteptam. Intre timp, incepem sa serpuim pe munte, pe un... sa-i spunem drum...o curba aproape continua, in panta, exclusiv treapta I forjat. Si uite asa, in asteptarea scolii au trecut 30 de min.




Abia in minutul 45 am ajuns la destinatie. Evident, abia la final am descifrat adevaratul sens al cuvintelor "accidentat", "pe zi" si "Pestera". N-are sens sa intru in detalii, v-ati prins ca am regretat pranzul pana la ultima inghititura :d



N-are nici un rost sa descriu peisajul, linistea si splendoarea locului cu pricina. Dupa cum nici fotografiile de mai jos nu redau fenomenul pe deplin:








Trebuie, totusi, sa recunosc ca ne-a cam luat ochii o casuta cocheta, amplasata strategic intr-un varf de culme:






Morala: decat ghemuit si chinuit in Moeciu, mai bine izolat si ignorat in Pestera. Recunosc spasit ca nu ne-a latrat nici macar un caine, spre deosebire de Moeciu, unde am fost apostrofati la cina de un personaj azoreic:




Si ca sa ne para cat de rau posibil ca trebuie sa plecam, dupa o furtuna excelenta, muntii aratau cam asa:



Aaa, cum sa uit de simbolul local:



Va salut respectuos. Urmeaza o scurta introducere in epopeea "romanii e destepti" - si aici mentionez ca am citat din clasici in viata. Nu spui care. Sic.

Stiati ca...

Nu simt lipsa mailurilor de birou cu tematica ampla a lucrurilor nestiute, insa... am aflat o chestie mult prea tare pentru a nu o impartasi.

Cunoastem cu totii discursul clasic cu "traim in secolul vitezei, al informatiei, al internetul samd", de unde rezulta cum ca NOI (cu accent pe tineretul din ziua de azi) suntem fortati de imprejurari sa fim a naibii de bine informati.

Asa ca iata o dovada in acest sens, culeasa de pe malurile Dambovitei:

Doua pustoaice in metrou. Sa zicem 18 ani, cochete si coafate. Impartasesc calatorilor aflati pe o raza de 2-3 metri in jur ultimele nouatati din viata personala. La un moment dat, una dintre ele isi manifesta stupoarea:
"Auzi fata, tu stiai ca si tata lu' Enrique canta????"

Soc si groaza la metrou. Si la noi in birou, de altfel.