Zaur.Cercetozaur.

(lucrare ampla, deloc academica, in trei volume)

(volumul 3)


Ziceam la finele postului anterior cum ca urmeaza sa povestesc despre cenzura si rigiditate in cercetare. Inainte de asta, nu si fara legatura, as vrea sa elucidez misterul titlurilor anterioare: de ce suntem oare (mult) prea optimisti?

Ei bine, pentru ca noua, cercetatorilor, ne place sa credem ca stim si putem sa dam raspunsuri la toate intrebarile clientului. Pentru ca noi, cercetatorii, avem la indemana o serie de instrumente si unelte (aka tool-uri) valide si fidele (in sensul strict metodologic al termenului) care dau o putere nemarginita.

Suntem, de fapt, niste singuratici. Niste Clint Eastwood mititei, cu pistoalele bine curatate si incarcate, care nu se intalnesc si nu-si vorbesc mai niciodata. Motivul principal: cercetarea este o industrie inchisa si putin comunicativa.

Spre deosebire de colegii ceva mai norocosi din advertising si pr, noi nu putem iesi pe scena trambitand: mama ce U&A strasnic am tras si sa vezi ce rezultate... e o cu totul alta atmosfera unei industrii in care vii si spui uite frate, EU am facut campania asta si cei carora le place vin si pun o caramida la statuie.

In research, poti spune - in cel mai fericit caz - uite, lucrez pentru clientul asta si atat. Rezultatele muncii noastre sunt niste cifre, pe care, de fapt, nu le vrea nimeni. Decat, evident, daca depasesc media pietei. In momentul in care ai vesti proaste pentru client, putini isi pun problema cum ca ar avea realmente o problema. Nu. Majoritatea spune: agentia nu a cules datele bine, analizele nu sunt in regula, esantionul nu ofera reprezentativitate samd.

Si uite asa, imi dau seama ca, de fapt, clientul ar trebui sa vina la agentia de research ca la un doctor: dom'le, ma doare brandu’ ... sau imi cam sta competitoru' x in coasta. Aveti leac pentru asta?
Urmeaza clasica discutie despre istoricul medical al pacientului (informatii pe care doctorul, ca si cercetatorul, le folosesc strict in definitivarea unui tratament eficient).

Cum ar fi ca un pacient sa mearga la doctor si sa spuna: domnu' doctor, cred ca am apendicita. am auzit ca astea sunt simptomele. uite, eu vreau sa ma operati si sa ma coaseti in zig zag cu un fir de ata roz bonbon de 3 mm. Eeee, cam asa si clientii care vin si spun ca dom'le, stiu eu cum e cu cercetarea. Faceti asa si asa. Scala o explicati asa. Puneti intrebarea asa. Eroare, mare eroare.

In aceeasi ordine de idei, ma surprind oamenii din advertising/ pr/ strategie samd care arata cu degetul spre cercetare uitand parca momentele jenibile prin care trec, la fel ca si researcherii, in compania clientilor priceputi la toate: aaa, pai nu-mi place dom’le strategia asta, stiu eu ca consumatorul meu e asa si nu asa, aaa, pai ce e cu spotul asta, ia sa scoateti veverita samd. Chiar Razvan Matasel avea la un moment dat asemenea povestiri pe blog... need I say more?

Daca recapitulam si calculam gradul de independenta al cercetatorului fata de nenumaratii factori de influenta, ajungem la o imagine trista a research-ului facut cu rigiditate si “strecurat” prin sita deasa a clientului. Asta mai ales in agentiile mici, care din pacate nu au forta si experienta necesara pentru a impune un punct de vedere profesionist. Dar exista, din fericire, si o alta lume a reasearchului.

As putea intra in detalii, dar asta doar la cerere. Sic.
Deocamdata m-as bucura sa va fi oferit o perspectiva mai ampla asupra cercetarii, poate chiar un inceput de simpatie fata de cei care "dau note".